(photo credit: pixabay)

Covoarele sunt cele mai expuse la murdaria de pe pantofi sau la petele de mancare. De aceea, e important sa stii cateva secrete pentru curatarea lor, cat mai usoara si eficienta. Iata-le:

Nu freca petele
E foarte important sa nu freci petele, deoarece poti face mai mult rau decat bine. In schimb, tamponeaza-le usor cu o carpa sau servetel imbibat in solutie de curatare. Daca vei freca, particulele pot patrunde si mai adanc in fibre, deteriorandu-le in timp. Intotdeauna tamponeaza dinspre exterior spre interior, nu invers, ca sa nu intinzi pata.

Aplica gel de ras
Poate parea ciudat, dar gelul de ras e foarte folositor in cazul multor tipuri de pete. Aplica-l direct pe pata si lasa-l sa actioneze timp de o jumatate de ora. Apoi sterge-l cu o carpa curata. La final aplica o solutie din otet si apa.

Citeste si despre 5 lucruri pe care sa NU i le faci covorului

Dezlipeste guma de mestecat
Nu ai observat cand ai calcat intr-o guma de mestecat pe strada, iar acum ea este lipita de covorul tau? Nu dispera, caci o poti dezlipi foarte usor! Nu trebuie decat sa o ingheti. Aplica un cub de gheata direct pe guma. Odata ce s-a solidificat, ridic-o usor, folosind o lingurita. Va trebui sa indepartezi cu foarfecele fibrele de covor afectate, insa daca vei taia o portiune mica, nu se va observa.

Curata cu detergent de vase
Petele de ulei sau grasime sunt cele mai greu de scos. Totusi, poti incerca cu putin detergent de vase. Va actiona la fel ca in cazul farfuriilor. Pune doua picaturi de detergent intr-o cana cu apa si aplica direct pe pata, apoi tamponeaza. S-ar putea sa fie nevoie sa procedezi asa de mai multe ori, pana cand pata va disparea.

Indeparteaza ceara
Ai organizat o petrecere aniversara, iar acum ai pe covor pete de ceara? Le poti scoate daca le vei incalzi mai intai. Acopera-le cu o carpa curata si trece peste ele cu fierul de calcat de cateva ori. Dupa aceea, dezlipeste-le cu un cutit de bucatarie. Daca a mai ramas vreo urma, pune un servetel peste si da din nou cu fierul de calcat. Ceara se va topi si se va lipi de servetel.



Postat in categoria:     Lifestyle
Nici un comentariu la “Cateva secrete pentru curatarea covoarelor“

Lasa un comentariu