(photo credit: weheartit)

Pentru 1 Mai nu se anunta o vreme tocmai frumoasa. Meteorologii spun ca va fi rece si se vor inregistra precipitatii in multe zone din tara. Asta nu inseamna insa ca nu putem amana petrecerea in aer liber. Dimpotriva, cand vom avea conditii prielnice, ne putem chema prietenii si familia la un gratar sau la o cina in gradina. Ce facem pana atunci?
Astazi va propun sa ne gandim putin la cum trebuie amenajat spatiul exterior alocat petrecerii. Tine cont de urmatoarele aspecte:

- priveste acea zona ca pe orice camera din locuinta. Ce vrei sa faci acolo? Sa gatesti, sa te relaxezi ori sa mananci? In functie de ce alegi, e bine sa incropesti decorul. Pentru un spatiu de relaxare, spre exemplu, iti recomandam sa acoperi solul cu parchet. Astfel, cand va ploua linistit, vei putea sta acolo fara sa te uzi, sub un cort;

- daca este spatiul in care doresti sa organizezi mese festive si gratare, decoreaza-l cu o masa mare si niste banci. Cumpara si un cort sau o umbrela cu dimensiuni considerabile, ca sa nu fii nevoit sa fugi in casa, cu tot cu farfurii, cand ploua;

- lumina e un aspect extrem de important. In loc de clasicele becuri, foloseste niste lumanari. Confera spatiului un aer romantic. Agata, spre exemplu, niste borcanase in copaci, in care sa pui lumanari aprinse. De ce tocmai borcanase? Intrucat sunt mult mai sigure pentru tine si mediu decat alte obiecte;

- daca nu vrei lumanari, cumpara cateva lampi solare si foloseste-le pentru a lumina spatiul in care va fi petrecerea, dar si aleea pana la poarta si casa;

- alege cu grija mobilierul. Daca pentru un numar mai mare de musafiri ai nevoie de banci, pentru o intrunire intima iti recomandam o masuta de cafea si niste scaune confortabile, asemanatoare cu cele de gradina.

Nu uita:
– florile sunt o pata de culoare in decor. Foloseste-te de cateva aranjamente florale;
- poti scapa de tantari cu solutii homemade;
– distreaza-te!



Postat in categoria:     Lifestyle
Nici un comentariu la “Petrecere in gradina – Un decor perfect“

Lasa un comentariu