Un proverb de la noi spune asa: cate bordeie, atatea obiceie. O zi si o seara asa importante, precum sunt 31 decembrie si Revelionul, sunt celebrate, asadar, in mod diferit pe intregul mapamond. Haideti sa citim astazi despre cateva dintre ele.

Anul Nou pe Batranul Continent
In Belgia, ziua de 31 decembrie mai este numita si Ajunul Sf. Silvester. Belgienii organizeaza petreceri, isi impart felicitari si tin toasturi in cinstea noului an.
Nemtii toarna plumb topit in apa rece, apoi incearca sa ghiceasca viitorul in functie de forma pe care o ia metalul. Spre exemplu, daca seamana cu o inima, atunci in casa respectiva se va organiza in curand o nunta. In schimb, daca plumbul are forma rotunda, e semn de bunastare si noroc. Crucea, pe de alta parte, simbolizeaza ideea ca cineva va muri.
Austriecii pun pe masa festiva celebrul porc in lapte, dar si inghetata cu menta. Se crede ca astfel vor fi norocosi la bani.
Locuitorii din Danemarca aduna vesela de prin casa si o sparg in fata usii de la intrarea principala. Cate cioburi vor fi, atatia prieteni vor avea in anul urmator. Tot in Danemarca este si ciudatul obicei ca, inainte de ora 24.00 sa te urci pe scaun, iar fix in clipa dintre ani, sa sari de pe el.
Grecii coc paine conform unei retete speciale si baga in ea o moneda. Mai apoi, prima felie taiata din aceasta paine este inchinata divinitatii, a doua persoanei care va gasi moneda, iar a treia casei respective. In cazul in care moneda se nimereste in cea de-a treia felie, e semn ca primavara va veni mai devreme.
Olandezii ard brazii de Craciun.
Rusii isi scriu o dorinta pe o foaie de hartie, apoi o ard complet, pun cenusa intr-un pahar de sampanie si au grija sa bea alcoolul inainte de ora 00:01.

 

Traditii de Anul Nou de pe continentul american
Portoricanii obisnuiesc sa arunce galeti intregi de apa pe ferestre ca sa scape de probleme si sa pregateasca locuintele pentru lucrurile bune din urmatorul an.
Locuitorii din Chile merg in numar mare la cimitir si intampina acolo Anul Nou.
Daca va aflati in Ecuador, sa nu va mirati cand veti vedea pe strada, la miezul noptii, persoane carand trollere goale. Se spune ca, astfel, in anul urmator vor aparea numeroase ocazii de calatorii.
In Peru exista obiceiul sa se puna 3 cartofi sub o canapea sau un scaun. Unul trebuie sa fie necuratat, altul pe jumatate curatat, iar al treilea curatat complet. La miezul noptii, se alege la intamplare un cartof, bineinteles cu ochii inchisi. Daca il nimeresti pe cel curatat de tot, inseamna ca nu vei avea bani in anul urmator. In schimb, daca alegi cartoful necuratat, vei fi prosper.
Brazilienii se imbraca in alb de Revelion ca sa aiba noroc in anul ce tocmai incepe. Din cate se pare, spiritele rele s-ar speria de alb… Uneori, daca e posibil, merg atunci pe malul marii si arunca flori in apa, punandu-si cate o dorinta fiecare.
Tot in Brazilia e si obiceiul sa sari in apa, mai exact in 7 valuri, cate unul pentru fiecare zi a saptamanii.
In El Salvador trebuie sa spargi un ou intr-un pahar la miezul noptii si sa-l lasi pe pervaz. A doua zi uita-te la forma pe care o are si incearca sa-ti ghicesti viitorul in functie de aceasta.

Alte obiceiuri
Filipinezii, printre altele, considera ca obiectele cu forma rotunda aduc noroc mai ales in plan financiar. De asemenea, tot pentru bunastare, ei obisnuiesc sa arunce monezi de Revelion.
In indepartata Siberie exista obiceiul scufundarii unui brad de Craciun. Pentru aceasta, mai intai, se taie gheata groasa. Important este ca bradul sa ajunga la fundul apei.
Guatemalezii arunca 12 monezi peste cap, in strada, ca sa fie norocosi la bani.
In Africa de Sud, locuitorii arunca mobila veche pe fereastra.
Locuiesti in Australia? Sa nu te miri atunci daca vei auzi un zgomot asurzitor la miezul noptii. De ce? Intrucat acolo trebuie sa iesi in strada de Revelion si sa bati cu lingura in oale si tigai, pentru alungarea spiritelor rele.



Postat in categoria:     Lifestyle
Nici un comentariu la “Traditii de Anul Nou din lumea intreaga“

Lasa un comentariu