dulap bucatarie

Nu stiu daca e adevarat, nu am citit nici un studiu pe aceasta tema, efectuat de vreun cercetator britanic, dar parca atunci cand imi place decorul unei bucatarii, gatesc mai cu spor, vreau sa incerc retete noi, sa testez si alte ingrediente decat cele de zi cu zi etc. Evident, culoarea peretilor ori electrocasnicele nu-mi spun efectiv cum sa dau gust mancarurilor, dar starea pe care mi-o creeaza este benefica. Uite ce ai putea face pentru ca si bucataria ta sa fie intr-adevar o sursa de inspiratie… culinara:

- grupeaza lucrurile dupa functionalitate. Pune mixerul alaturi de blender, tocator electric si frigider. In partea opusa, plaseaza vesela, tacamurile si raftul cu pahare, cesti, condimente, ceai si cafea;

- da comanda de un dulap cu rafturi culisante. Pe unul poti pune doar sticlele cu ulei si otet, iar pe altul pungile de dimeniuni mai mici;

- daca ai sertare mai late si usor inalte, pune in ele farfuriile si bolurile, evident dupa marimi. Ca sa nu se ingreuneze, alege sertarul cel mai de jos;

- rafturile incrustate in perete sunt o idee foarte buna mai ales pentru spatiile pe care nu le folosesti ori in care pui ceva mai rar. Spre exemplu, deasupra frigiderului nu prea asezi nimic pentru ca iti este greu mai apoi sa iei lucrul acela. In schimb, acolo ai putea depozita pahare ori farfurii pe care le utilizezi foarte rar. Daca nici varianta aceasta nu-ti este pe plac, decoreaza locul respectiv cu boluri din ceramica, pictate traditional;

- daca ai bucatarie deschisa, alege un decor care s-o puna in evidenta. In loc sa lipesti o masa de peretele opus intrarii, cumpara un dulap care sa semene putin cu un birou, adica sa aiba rafturi ca pentru carti (vei pune acolo, evident, caietele si cartile cu retete), dedesubt un spatiu de lucru (infrumusetat cu o vaza cu flori), iar in stanga si in dreapta mini-vitrine pentru pahare si seturi de vesela.

Tie cum iti place sa-ti decorezi bucataria?

foto: bhg, eatwell



Postat in categoria:     Bucatarie
Nici un comentariu la “Trucuri decorative pentru bucatarie“

Lasa un comentariu