petru si pavel

Aproximativ jumatate de milion de romani isi aniverseaza astazi onomastica, cu prilejul sarbatorii Sf. Apostoli Petru si Pavel. Acestia doi sunt primii propovaduitori ai Sfintei Evanghelii a Lui Hristos. Ei au fost martirizati in timpul Imparatului Nero si au murit pe 29 iunie 67 d.Hr. Abia dupa aproape 200 de ani de la trecerea lor la cele sfinte, a fost tinuta prima slujba religioasa in cinstea jertfei supreme de care au dat dovada, in perioada Imparatului Constantin cel Mare.

Apostolul Petru este fratelui Apostolui Andrei, protectorul Romaniei. Initial, purta numele Simon, dar Iisus l-a numit Chefa (in aramaica inseamna piatra. Echivalent cu termenul grecesc Petros).
Pe Apostolul Pavel, inainte de prima calatorie misionara, il chema Saul.

In Romania, ei sunt considerati protectorii celor privati de libertate.

Obiceiuri si credinte

Oamenii de la sate stiu ca aceasta zi inseamna inceputul secerisului, astfel ca, in maxim o luna, in functie de conditiile meteorologice, se vor recolta primele cereale. Tot de astazi inceteaza sa mai cante privighetoarea si cucul.

Potrivit legendei, in noaptea de dinaintea sarbatorii, Sf. Petru deschide pentru o clipa Cerurile, pentru ca oamenii sa le vada. De altfel, se spune ca el tine cheile Raiului.

Tot potrivit legendelor, licuricii sunt, de fapt, niste scantei care cad pe Pamant atunci cand Sf. Petru loveste cu biciul in Rai. Ei ii ajuta pe cei rataciti in padure sa gaseasca drumul de intoarcere.

LA MULTI ANI tuturor celor care astazi isi serbeaza onomastica!



Postat in categoria:     sarbatori
Nici un comentariu la “Sf. Petru si Pavel“

Lasa un comentariu