Izvorul Tamaduirii

(sursa foto: crestinortodox)

In prima vineri dupa Paste, numita si Vinerea Scumpa, se tine slujba religioasa de Izvorul Tamaduirii.

Conform Traditiei bisericesti, inainte de a ajunge imparat, la indemnul Maicii Domnului, Leon cel Mare i-a dat apa de baut unui orb dintr-un izvor. Ca prin minune, napastuitul si-a recapatat vederea. In semn de multumire, Leon a ridicat in zona respectiva o biserica (astazi, zona e cunoscuta drept vechiul cartier Vlaherne, in Istanbul). Chiar si Imparatul Iustinian s-a vindecat de o boala grea dupa ce a baut din acel izvor.

Biserica Izvorului Tamaduirii, din Istanbul, a fost ridicata in secolul al XIX-lea, pe locul unde Imparatul Iustinian construise una (care a ars), si gazduieste la subsol un paraclis datand tocmai din secolul al V-lea.

Astazi, credinciosii iau parte la Sfanta Liturghie oficiata dupa randuiala din Saptamana Luminata, iar apoi merg acasa cu Aghiasma Mica.

 In Romania, izvoare tamaduitoare se gasesc la manastirile Dervent, Ghighiu si Horaicioara.

 Traditii si obiceiuri

Inainte, de Izvorul Tamaduirii, in unele zone ale tarii, tinerii se faceau frate ori sora de cruce. Prima data se rostea cu glas tare un juramant, dupa care se facea schimb de obiecte cu valoare simbolica, iar la final se imbratisau. Conform regulii, fratii si surorile de cruce nu au aveau voie sa se casatoreasca cu rudele de gradul I ale celuilalt.

Vinerea Scumpa mai este numita in popor si Fantanita. Se spune ca, astazi, izvoarele fac mult zgomot, astfel ca fantanarii le pot descoperi mult mai usor.

Nimeni nu are voie sa faca treaba in Vinerea Luminata, altfel se va imbolnavi.

Conform unei superstitii, daca lasi azi o cana cu apa sub un nuc ori soc, iar mai tarziu gasesti pamant pe fundul ei, inseamna ca nu mai multe zile de trait.



Postat in categoria:     sarbatori
Nici un comentariu la “Izvorul Tamaduirii“

Lasa un comentariu