(sursa foto: crestinortodox)

Romanii de pretutindezi il praznuiesc astazi pe Sf. Ap. Andrei, ocrotitorul Romaniei. Potrivit Evangheliei, el a fost primul ucenic al Sf. Ioan Botezatorul si propovaduitorul crestinismului in Scitia, adica pe teritoriul cuprins intre Marea Neagra si Dunare.

A murit ca un martir, fiind rastignit pe o cruce in forma de X. Ramasitele pamantesti se gasesc astazi in Biserica Sf. Andreas din Patras, Grecia.

In greaca, Andrei inseamna viteaz, barbatesc.

Sf. Ap. Andrei este ocrotitorul atat al Romaniei, cat si al Scotiei (pe drapelul scotian este reprezentata crucea Sf. Andrei), Spaniei, Siciliei, Greciei si Rusiei.

Traditii si obiceiuri

Odinioara, batranii considerau ca, in aceasta noapte, lupii pot sa-si miste gaturile intepenite si vorbesc. Odinioara se credea si ca persoanele muscate de lup se transforma in varcolaci astazi.

In multe zone ale tarii, in noaptea de 29 spre 30 noiembrie, gospodinele ung cu usturoi tocurile ferestrelor si usilor pentru a feri locuintele de spiritele celor decedati (se crede ca acestea umbla libere in noaptea de Sf. Andrei) si, de asemenea, intorc toate vasele cu gura in jos, pentru ca nici unul sa nu se adaposteasca in interior.

Tot in noaptea de 29 spre 30 noiembrie, ca sa-si afle ursitii, fetele de maritat trebuie sa-si pregateasca o turta foarte sarata si sa o manance inainte de a se baga in pat, dar fara sa bea apa. Daca viseaza ca cineva le da apa, atunci acela e ursitul.

Tot pentru aflarea viitorului sot, fetele trebuie sa se pieptene si sa-si puna peria sub perna.

Vrei sa-ti afli norocul din anul urmator? Pune cateva boabe de grau la incoltit. Ai grija sa le uzi constant si sa tii ghiveciul la lumina. In noaptea de Anul Nou se fac diverse interpretari, in functie de marimea si grosimea firelor.

LA MULTI ANI tuturor celor care isi serbeaza onomastica cu ocazia sarbatorii Sf. Andrei!



Postat in categoria:     Fără categorie
Nici un comentariu la “Sf. Ap. Andrei, cel Intai chemat, ocrotitorul Romaniei“

Lasa un comentariu